La Complex se pregătesc marile competiții! Naționala de polo a României vrea un loc bun la Campionatul European
Naționala masculină de polo este una dintre puținele care mai reprezintă România la marile competiții. Acum se pregătește la Târgoviște, la Complexul Turistic de Natație, pentru Campionatul European din Spania, găzduit de Barcelona, în perioada 16-28 iulie. România este o prezență obișnuită la turneele continentale, cu participare numai după Revoluție la Atena 1991, Sheffield 1993, Viena 1995, Florența 1999, Budapesta 2001 și 2014, Kranj 2003, Belgrad 2006 și 2016, Malaga 2008, Zagreb 2010 și Eindhoven 2012. Cea mai importantă clasare, locul 4, a fost reușită de România la edițiile 1993 și 2006. În timp ce, la Campionatul Mondial, s-a obținut un loc 6 în 2005 la Montreal, însă au mai fost participări la Barcelona 2003 și 2013, Melbourne 2007, Roma 2009 și Shanghai 2011. Poziția a 6-a a fost ocupată și la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, România mai fiind prezentă la Moscova 1980, Atlanta 1996 și Londra 2012.
În grupă cu Serbia, Rusia și Slovacia
România a fost repartizată la Campionatul European de la Barcelona într-o grupă cu Serbia, Rusia și Slovacia. Colectivul tehnic este alcătuit din Dejan Stanojevic (antrenor principal și coordonator al loturilor naționale masculine), Alexandru Matei (antrenor secund), Cristian Iordache (antrenor federal și manager al loturilor naționale masculine), Dumitru Paizan (maseur), Matei Cristescu și Dan Anghelescu (medici). Lotul de jucători îi cuprinde pe Marius Țic (portar, 22 de ani, Dinamo București), Tudor Popescu (portar, 21 ani, Steaua București), Șerban Abrudan (portar, 18 Corona Sportul Studențesc), Raul Gavriș (portar, 20 ani, CSM Digi Oradea), Andrei Prioteasa (inter, 21 ani, Dinamo București), Tudor Fulea (inter, 20 ani, Dinamo București), Alexandru Ghiban (inter, 32 ani, Steaua București), Gheorghe Mihnea (inter, 24 ani, Steaua București), Vlad Georgescu (inter, 19 ani, Corona Sportul Studențesc), Robert Gergelify (inter, 22 ani, CSM Digi Oradea), Tiberiu Negrean (inter, 29 ani, Wasferfreunde Spandau 04 Berlin – Germania), Vlad Dragomirescu (fundaș central, 22 ani, Dinamo București), Nicolae Oanță (fundaș central, 27 ani, Corona Sportul Studențesc), Mihnea Chioveanu (centru, 30 ani, Steaua București), David Bota (centru, 18 ani, Corona Sportul Studențesc), Levente Vancsik (centru, 23 ani, CSM Digi Oradea), Silvian Colodrovschi (centru, 17 ani, Air En Provence – Franța), Cosmin Radu (centru, 36 ani, Mladost Zagreb – Croația), Victor Antipa (extremă, 18 ani, Steaua București) și Daniel Teohari (extremă, 25 ani, Steaua București). Chiar dacă în România sub foarte puțini sportivi legitimați la polo, aproximativ 600, naționala a prins aproape toate turneele finale de Campionat European, organizate după 1989.