Cele mai recente știri

Swimathon 2018 la Complex! Înoată! Susține! Donează!

Înoată! Susține! Donează! 50 de persoane, împărțite pe 10 echipe, vor înota continuu, timp de o oră, în cadrul unei campanii de strângere de fonduri, pentru susținerea a cinci proiecte de implicare în comunitate. Evenimentul se numește Swimathon și a ajuns la ediția a II-a, în organizarea Fundației Comunitare Dâmbovița. Parteneri sunt Primăria Municipiului Târgoviște și Complexul Turistic de Natație. Găzduit de Bazinul Olimpic, Swimathon 2018 va debuta sâmbătă, 23 iunie, la ora 10.00, printr-o festivitate de deschidere, și speră să atragă donatori, pentru a putea asigura finanțare pentru toate proiectele înscrise.

Ce reprezintă Swimathon!

În anul 2018, Fundația Comunitară Dâmbovița organizează a II-a ediție a Swimathon - un eveniment de strângere de fonduri organizat de Mişcarea Fundaţiilor Comunitare în mai multe oraşe din România (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Oradea, Bacău, Ploieşti) - prin care companiile, organizaţiile, grupurile de iniţiativă şi persoanele fizice pot desfăşura campanii de strângere de fonduri pentru susţinerea unor iniţiative/cauze/proiecte diverse de implicare în comunitate. Având la bază un mecanism atractiv şi creativ, Swimathon oferă ocazia perfectă ca oamenii să se implice şi să facă parte din schimbarea pe care fiecare şi-o doreşte în comunitate. 
Un grup de inițiativă, fie că e format din prieteni sau că reprezintă un ONG, înscrie la Swimathon un proiect cu impact în comunitate. Apoi, își formează o echipă de înotători cu suflet mare, care vor sări în apă în ziua evenimentului. Până la competiția de înot, fiecare echipă își creează rețele de donatori și susținători. Susținătorii vor dona o sumă fixă pentru fiecare lungime de bazin parcursă de echipă, în timpul evenimentului. Cu cât mai multe ture de bazin parcurse, cu atât mai mulți bani se adună în contul proiectului. 
Fundația Comunitară Dâmbovița încurajează generozitatea, solidaritatea și activismul local, oferind celor ce doresc să se implice în rezolvarea problemelor din comunitate o modalitate de a face acest lucru. Prin intermediul unor evenimente sportive, ONG-urile se întâlnesc într-un cadru dinamic atât cu donatorii și voluntarii, cât și cu cei ce au nevoie de sprijin.

Proiecte înscrise Swimathon 2018:
O școală de vară la Cândești - Proiectul se adresează copiilor de la fiecare clasă (pregătitoare - clasa a VII-a), care au rămâneri în urmă la învățătură și care au nevoie și pe timpul verii de o perioadă antrenantă de școală ,,altfel”. Plecăm de la ideea că fiecare elev este important, fiecare învață în ritmul lui, clasele sunt eterogene, iar noi dorim să creștem potențialul fiecăruia, ne dorim copii încrezători în forțele lor și dornici să învețe. Acestei nevoi i-a răspuns alta, aceea de a utiliza potențialul uriaș pe care îl are comunitatea prin tinerii studenți sau absolvenți din Cândești, foști elevi ai școlii noastre. Aceștia cunosc foarte bine problemele dintr-o actuală sală de clasă românească: eterogenitate, număr mic de profesori la clasă, curriculum încărcat...și au decis să se implice. Cum? Devenind profesori ,,altfel” la Școala de vară de la Cândești. Scopul proiectului este de a crește potențialul fiecărui copil rămas în urmă la învățătură, prin activități educative în cadrul Școlii de vară - Cândești 2018
 

Fondul Științescu – Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor şi tinerilor între 6 şi 19 ani, implementat în Dâmbovița de Fundația Comunitară Dâmbovița (FCDB), alături de Romanian - American Foundation şi partenerii locali, precum Universitatea Valahia Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. Prin acest program, Fundația Comunitară Dâmbovița oferă granturi (finanțări nerambursabile) pentru proiecte educaționale care stimulează pasiunea pentru științe în rândul copiilor şi tinerilor. Sunt încurajate proiectele creative, innovative, care au ca temă centrală implicarea activă a elevilor în educaţia STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Proiectele pot ajuta elevii să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI. Un program educațional, complementar școlii, care promovează disciplinele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) prin susținerea de proiecte inovative, cu impact în comunitate (experimente practice, lecții în natură, proiecte de robotică, lecții interactive)
 

Programul Burse de excelență - reprezintă modalitatea prin care Fundația Comunitară Dâmbovița transmite un mesaj în comunitate: este nevoie de excelență în tot ceea ce facem, iar performanța elevilor trebuie stimulată. Cu ajutorul comunității dâmbovițene, bursele merg spre tinerii cu rezultate foarte bune la științe exacte, științe umaniste și sociale, științe tehnico-aplicative, sport, arte vizuale și muzică. Programul Burse de excelență nu se rezumă la a acorda o simplă susținere materială unui număr de tineri care excelează într-un domeniu sau altul, ci propune un parteneriat al cărui principal beneficiar este societatea și, în particular, comunitatea dâmbovițeană. Prin Programul Burse de Excelență, 20 de tineri anual au acces la activități de mentorat, prin care au posibilitatea să-și cristalizeze și să aprofundeze aspecte ale intereselor lor. Ei înșiși se constituie într-un grup de oameni cu abilități și competențe diverse, care interacționează în interior și exteriorul grupului lor, care intră în contact cu valori și principii civice precum responsabilitate, altruism, transparență, bine comun, voluntariat prin intermediul Fundației Comunitare Dâmbovița, cu scopul de a crea viitoarea generație de dâmbovițeni mai creativi, mai altruiști, mai preocupați de binele comun.
 

Aducem Muzica lângă Voi - Pentru că mergând pe stradă am văzut atâţia oameni apăsaţi de gânduri, sau şi mai rău, indiferenţi, pentru că dorim să aducem lumină şi poate chiar zâmbet în ochii tinerilor noştri, a celor de lângă noi, prin ceea ce ştim noi să facem mai bine, am hotărât că e momentul să ieşim din nou din zona confortabilă a nepăsării şi a aşteptării ca lucrurile să se schimbe de la sine sau să le schimbe alţii. Pentru că dorinţele şi nevoia de resurse, într-o ,,casă” a artei sunt multe, ne-am gândit să acţionăm. Mai exact, pentru că ieşirile noastre în public sunt condiţionate de existenţa unei orgi şi a unei chitare profesionale, şi chiar pentru orele noastre de curs, de lucru la violoncel sau la chitară acestea ne sunt absolut necesare, noi toţi cei implicaţi, profesori şi elevi de curs primar, gimnazial şi liceal dorim ca prin proiectul propus să mobilizăm dorinţa de sprijin. Proiectul își propune sprijinirea actului educațional în cadrul catedrei de corzi grave și, în același timp, facilitarea „ieșirilor în public” a elevilor prin completarea inventarului de instrumente muzicale al catedrei cu o orgă şi o chitară profesională.

 

Centura Verde II – Pentru că Avem nevoie de mai mult ,,Verde” în orașul Târgoviște. O centură verde care să îmbrace orașul, în jurul blocurilor, spatiilor de joacă..... Oamenii au nevoie să respire un aer mai puțin poluat, copiii au nevoie sa se joace în spații frumos amenajate, dar verzi. De aceea, ne propunem să amenajăm aceste spații, prin plantare de puieți, de mini arbuști, dar să și avem posibilitatea de a măsura gradul de poluare în oraș, pentru a decide în cunoștință de cauză unde este nevoie să intervenim. Centura Verde II este o îmbunătățire și o continuare a proiectului Centura Verde, prin faptul ca donațiile pot fi și sub forma brazilor sau altor arbuști în ghiveci. Prin acest proiect se finanțează parțial achiziționarea unui aparat performant de măsurare a poluării (costă între 3000-5000 $), urmând ca în urma măsurătorilor făcute cu acesta, să fie stabilite zonele în care se pot executa efectiv lucrările de plantare pentru CENTURA VERDE.