Cele mai recente știri

„Soldatul universal” din naționala României de polo! Alexandru Ghiban a ajuns la ultimul atac olimpic

Alexandru Ghiban (33 de ani) este unul dintre poloiștii de top ai României, care a bifat de-a lungul carierei prezențe cu echipa națională la Jocurile Olimpice, la Campionatul Mondial sau la Campionatul European. La nivel de club, este multimplu campion cu Steaua București, pentru care a evoluat chiar și în Champions League. Alex Ghiban este foarte respectat în lumea poloului, de unde provine și titulatura de „Soldatul universal”. Profitând de prezența sa la Târgoviște, unde se pregătește alături de echipa națională, pentru Turneul de calificare la Campionatul European, am realizat un interviu, prin care fundașul „tricolor” a transmis multe lucruri interesante.

 

„Bazinul de la Târgoviște arată senzațional”

 

Alexandru, în primul rând, cum te simți la Târgoviște, la Complexul Turistic de Natație?

- Mă simt extraordinar! Sunt condiții foarte bune de pregătire, bazinul arată senzațional, avem și sălile de forță aproape, e o alegere excelentă.

Sunt ultimele pregătiri înaintea Turneului de calificare la Campionatul European, un turneu cu naționala României favorită într-o grupă cu Malta și Portugalia.

- Teoretic, nu ar trebui să ne facem probleme în Malta pentru calificare, doar că nu este toată echipa reunită, suntem doar jucătorii care evoluează în campionatul intern. Zilele următoare îi așteptăm pe Levante Vancsik, Tibi Negrean și Robert Gergelify, care sunt angrenați în competiții cu echipele de club.

Miza cea mare va fi în ianuarie 2020, la Campionatul European de la Budapesta.

- Ar fi extraordinar dacă am reuși să intrăm în primele opt echipe ale continentului, dar acest lucru a devenit tot mai dificil, de la an la an. O clasare printre cele mai bune opt echipe la Europene ne-ar asigura și calificarea la următoarele Campionate Mondiale. Important e să le luăm pas cu pas, să încercăm să prindem Turneul preolimpic, iar asta înseamnă să terminăm la Campionatele Europene în primele 10, 11 echipe.

 

Prezența la Jocurile Olimpice, un vis împlinit

 

Pentru tine și pentru alți jucători experimentați din echipă este, probabil, ultima șansă de a mai prinde o participare la Jocurile Olimpice.

- Pentru mine și pentru Cosmin Radu, cu siguranță. Pentru ceilalți, depinde de starea lor de sănătate și de dorința de a continua. Noi vom da tot ce putem, ne dorim să ajungem acolo și le-am împărtășit celor mai tineri din experiența noastră de la Londra 2012. Pentru ei ar fi extraordinar să participe la Jocurile Olimpice la o vârstă așa de fragedă.

Ce simte un sportiv când participă la Olimpiadă?

- E împlinirea unei cariere. Cel puțin în primele două-trei zile, când am ajuns la Jocurile Olimpice, nu am putut să conștientizez ce s-a întâmplat cu mine. Abia ulterior, după ce s-a terminat competiția, am realizat ce performanță importantă am bifat. Cu toate că am terminat pe locul 10, faptul că am ajuns la Olimpiadă a fost echivalentul unei medalii.

 

Campion în ultimii patru ani cu Steaua București

 

La nivel de club îți merge bine, Steaua câștigă de ani buni campionatul României.

- Am câștigat competiția internă în ultimele patru sezoane, iar ultimele două au fost chiar mai lejere. Acum se pare că se mai strâng lucrurile, Oradea și-a îmbunătățit lotul, în timp ce pentru noi începutul de sezon a fost destul de slab, prin ratarea calificării în Turul III al Champions League. După un asemenea eșec, nu ne rămâne decât să ne pregătim pentru competițiile interne și să continuăm șirul succeselor, prin câștigarea campionatului și a Cupei României.

Cum ai evalua nivelul campionatului intern la polo?

- Toată lumea are așteptări să apară brusc rezultate la echipele de seniori, însă, din păcate, nu se investește suficient de jos, de la juniori. Nivelul ar putea să fie mult mai competitiv, mai ales că în ultimii ani echipele importante au început să aducă jucători străini, lucru care este benefic.

 

„Am început polo ca și o glumă”

 

Ai un echilibru financiar ca jucător de polo?

- Primele două, trei echipe din campionat asigură un venit decent pentru fiecare jucător în parte, restul nu garantează salarii ofertante. Din păcate, foarte mulți jucători de polo se lasă la 18-19 ani, după ce termină liceul.

Ce planuri ai după ce vei încheia cariera sportivă?

- Să rămân angajat în cadrul Ministerului Apărării Naționale și să-mi continui carierea la CSA Steaua în postura de antrenor, unde aș fi dispus să o iau de jos. Clar, îmi doresc să îmbrățișez această carieră.

De ce ai ales polo și nu un alt sport?

- Mama mea și-a dorit foarte mult să învăț să înot. Mergând la bazin, m-a remarcat primul meu antrenor de polo, Francisc Crișan. Am început polo ca și o glumă, mai mult să nu stau în fața blocului. Mergând zi de zi, mi-a plăcut foarte mult, iar undeva la vârsta de 14-15 ani deja am făcut pasul către echipa de seniori.

Care ar fi dorințele tale legate de acest sport?

- Ca polo să se dezvolte mai mult în România. Mi-aș dori ca acest sport să ia amploare la nivel național, să avem un campionat cu mai multe echipe, iar la juniori să existe o mai mare implicare. Visez la o echipă națională care să se califice la toate Campionatele Europene, Mondiale și la Jocurile Olimpice, unde să ne batem cu marile puteri din poloul mondial.