Cele mai recente știri

S-au stabilit grupele la „Cupa Chindia”

Ediția inaugurală a „Cupei Chindia” la minifotbal a provocat un real interes printre instituțiile de învățământ din municipiul Târgoviște. Miercuri, 12 aprilie, a avut loc tragerea la sorți, iar echipele au fost extrase din urne de Octav Constantinescu, inspector de educație fizică și sport, și de Eugen Pătrașcu, directorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Partidele vor fi găzduite de terenurile de minifotbal din cadrul Complexului nostru și vor fi oficiate de arbitri desemnați de CJA Dâmbovița. Competiția este organizată de Primăria Municipiului Târgoviște și de Complexul Turistic de Natație. Meciurile se vor juca începând cu ora 15.00, urmând să vă prezentăm detalii complete de la fiecare dintre ele. Vom reveni cu programul complet al jocurilor.

 

Prezență importantă la licee

La nivelul liceelor s-au înscris 12 echipe, care au fost repartizate pe patru grupe. Primele două clasate se califică în sferturile de finală, unde vor urma împerecherile în funcție de locurile ocupate (1-2). Competiția rezervată liceelor va avea loc în intervalul 2-6 mai.

Grupa A

Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu (Nr. 1)

Liceul Tehnologic Voievodul Mircea (Nr. 2)

Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu

Grupa B

Colegiul Național Constantin Carabella

Colegiul Economic Ion Ghica

Liceul Tehnologic I.H. Rădulescu (Nr. 3)

Grupa C

Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur

Liceul Tehnologic Spiru Haret (Nr. 6)

Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu (Nr. 4)

Grupa D

Liceul de Arte Bălașa Doamna (Muzică)

Colegiul Național Constantin Cantacuzino (Pedagogic)

Liceul Teoretic Petru Cercel (Sanitar)

 

Grupe echilibrate la clasele I-IV

La clasele I-IV vor participa opt echipe, care au fost împărțite în două grupe. Cele mai bune două din fiecare serie merg în faza semifinalelor. Partidele se vor juca în perioada 8-12 mai.

Grupa A

Școala Mihai Viteazul (Nr. 8)

Școala Coresi (Nr. 5)

Școala Vasile Cârlova (Nr. 1)

Liceul de Arte Bălașa Doamna (Muzică)

Grupa B

Școala Radu cel Mare (Nr. 10)

Școala Tudor Vladimirescu (Nr. 6)

Școala I. Al. Brătescu Voinești (Nr. 2)

Școala Matei Basarab (Nr. 13)

 

Multe echipe și la clasele V-VIII

Competiția este una atractivă și pentru clasele V-VIII, care s-au înscris într-un număr de 12. S-au format patru grupe de câte trei formații, cu primele două avansând în faza sferturilor de finală. Echipele vor intra în concurs pe 15 mai, iar finalele sunt programate pentru ziua de 19 mai.

Grupa A

Școala Coresi (Nr. 5)

Școala I. Al. Brătescu Voinești (Nr. 2)

Colegiul Național Constantin Cantacuzino (Pedagogic)

Grupa B

Școala Tudor Vladimirescu (Nr. 6)

Școala Paul Bănică (Nr. 11)

Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur

Grupa C

Școala Vasile Cârlova (Nr. 1)

Școala Smaranda Gheorghiu (Nr. 3) și Școala Grigore Alexandrescu (Nr. 9)

Școala Mihai Viteazul (Nr. 8)

Grupa D

Liceul de Arte Bălașa Doamna (Muzică)

Școala Matei Basarab (Nr. 13)

Școala Radu cel Mare (Nr. 10)