S-au stabilit 7 recorduri la Naționalele de Înot Cadeți de la Târgoviște
Găzduit de Complexul Turistic de Natație Târgoviște, Campionatul Național de Înot destinat cadeților a atras multe aprecieri din partea concurenților, dar și a oficialilor federali. „Baza este extraordinară! Suntem încântați de ce au reușit autoritățile locale să realizeze aici. Sper să se dezvolte parteneriatul pe care îl avem cu municipiului Târgoviște, iar de anul viitor pot avea loc aici mai multe competiții”, s-a exprimat Bogdan Guță, secretarul general al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. La Naționalele de Cadeți de la Târgoviște au fost doborâte șapte recorduri, cinci în probele individuale și două la ștafetă. Vedeta întrecerii a fost Ștefan Cozma, de la Știința Municipal Bacău, care a stabilit record național în probele de 50 m fluture și 200 m mixt 12 ani. Lista selectă a performerilor i-a mai cuprins pe Mihai Iacob (Clubul Sportiv Municipal Pitești – 200 m bras 13 ani), pe Mihai Gergely (Clubul Sportiv Municipal Cluj Napoca – 200 m mixt 14 ani) și pe Bianca Costea (Dinamo București – 50 m liber 12 ani). Ștafetele super campioane au aparținut Clubului Sportiv Municipal Pitești (Deaconu / Iacob / Cîrciumărescu / Guinea – 4x100 m masculin 13 ani) și Clubului Aqua Team București (Naidin / Olteanu / Ioana / Ilie – 4x100 m feminin 13 ani). În clasamentul general pe echipe s-a impus Aqua Team București (607 p), urmată de LPS Emil Racoviță București (237 p) și de CSM Pitești (196 p).