Cele mai recente știri

Jocurile Naționale Special Olympics 2018, găzduite de Târgoviște

Municipiul Târgoviște va găzdui cel mai important eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale, organizat în acest an în România. Vreme de patru zile, în perioada 25-28 mai, peste 300 de sportivi vor participa la Jocurile Naționale Special Olympics 2018 (JNSO). Vor fi concursuri de înot, atletism, baschet sau bocce (un joc cu mingi de lemn). În paralel, se vor efectua evaluări complexe ale stării de sănătate a sportivilor, la șapte discipline medicale. Primele două zile sunt dedicate preliminariilor la atletism, baschet și bocce, ale căror finale sunt programate pentru ziua a treia. Duminică, 27 mai, vor fi preliminarii la înot, cu finale luni, în ultima zi a Jocurilor Naționale Special Olympics România. Primăria Municipiului Târgoviște susține financiar evenimentul cu suma de 30.060 lei, într-un parteneriat cu Fundația Special Olympics România. Ceremonia de deschidere va avea loc, sâmbătă, 26 mai.

O nouă vară fierbinte la Complex

Jocurile Naționale Special Olympics deschid seria evenimentelor de vară la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Pe 1 iunie pregătim un maraton al sportului și al divertismentului, după care vă invităm la două concursuri naționale de înot, Campionatul Național de Masters (9-10 iunie) și Campionatul Național de Cadeți (12-15 iulie). În luna iunie va avea loc la Bazinul Olimpic și un eveniment de strângere de fonduri, Swimathon. În curând, se redeschide și ștrandul exterior cu bazine și tobogane. Se anunță o nouă vară fierbinte la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, Litoralul de Acasă.