Cele mai recente știri

Anca Pătrășcoiu îndeamnă spre înot, sport, mișcare!

Anca Pătrășcoiu a intrat în istoria natației românești, după medalia  de bronz cucerită la Los Angeles, în anul 1984. A fost primul podium olimpic pe care a urcat un înotător din România, încă o performanță obținută la fabuloasa ediție a Jocurilor din Statele Unite al Americii. Anca Pătrășcoiu este acum la Târgoviște, unde instruiește zeci de copii la Complexul Turistic de Natație. Chiar dacă reprezintă un nume uriaș al înotului și sportului românesc, Anca Pătrășcoiu transmite modestie și blândețe. Copiii o iubesc sincer, pentru că inspiră dragoste, pasiune și respect. E onorant să lucrezi cu o legendă a natației românești, dar și că a optat pentru Târgoviște, pentru Complexul Turistic de Natație. Bazinul este casa Ancăi Pătrășcoiu, aici e mediul care i-a adus atâtea satisfacții sportive și tot aici o găsești în fiecare zi. I-am preluat câteva gânduri, urmând să revenim curând cu detalii ample despre cariera și perspectivele unei valori naționale.

 

Cum vă simțiți la Târgoviște?

- Eu și colegii mei de la Clubul Contratimp ne-am bucurat că am găsit la Complexul Turistic de Natație un bazin foarte frumos. Ne-am bucurat că am găsit oameni inimoși și dornici să facă lucruri mari. Ce să zic, serviciile sunt de nota 10. Nu avem să ne plângem de nimic, iar sportivii sunt foarte încântați. Complexul e frumos, e mare, e curat. Acum trebuie să aducem oamenii la bazin, să beneficieze de condițiile minunate care sunt aici. Copii, bătrâni, nu contează categoriile de vârstă, invităm pe toată lumea, bazinul este prea frumos și e păcat să nu fie folosit.

Până la urmă natația, sportul, înseamnă sănătate.

- Practicarea unui sport înseamnă copii și adulți sănătoși, căliți, rezistenți. Este foarte important să-i atragem în primul rând pe copii către sport, chiar dacă nu neapărat la înot. Înotul este potrivit pentru vârste mici, dar dacă ei s-au orientat aici, vor face sport, asta e important.

Mai păstrați medalia olimpică de la Los Angeles?

- Sigur că da. Este pusă la loc de cinste și reprezintă pentru mine o bucurie mare, satisfacție, emoție. Cred că toți sportivii care vor să atingă marea performanță au un țel legat de Olimpiadă. Mi-aș dori multe medalii pentru natația românească, tocmai de aceea invit copiii către înot. Lucrăm și cu localnici, iar cu cât vin mai mulți, cu atât cresc șansele de selecție pentru a-i direcționa către performanță. Înotul este un sport frumos, iar aici, la Târgoviște, aveți un bazin olimpic extraordinar. Se pot face multe lucruri minunate!