Cele mai recente știri

„4/4 Pentru Prieteni”, o emoționantă activitate de voluntariat

„Patru elevi de la Colegiul Național Constantin Carabella și-au invitat alți patru prieteni, pentru a lucra cu copiii un pic mai neajutorați. Suntem alături de ei, ne implicăm, ne dorim să aibă un viitor în societate. Vrem ca tineretul să conștientizeze că toți suntem egali. Nu contează cum arătăm, nu contează cum vorbim, contează să-i înțelegem pe cei de lângă noi, să ne apropiem de ei. Dumnezeu ne-a creat să fim egali, chiar dacă avem două mâini, două picioare sau nu le avem”, vorbește cu emoție doamna profesor Daniela Ivașcu, voluntar în cadrul proiectului „4/4 Pentru Prieteni”. Un proiect susținut de Ambasada Statelor Unite ale Americii, în parteneriat cu American Councils for International Education, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King jr. Mai mulți elevi ai colegiului târgoviștean au înotat la Bazinul Olimpic al Complexului Turistic de Natație, alături de copii și tineri cu dizabilități din Târgoviște și din Găești. O emoționantă activitate de voluntariat, în care s-au implicat oameni minunați.